Astăzi, 6/05/2021, Asociația Împreună pentru Miroslava a depus o sesizare către administratorul drumului DJ248A Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti, Consiliul Judeţean Iaşi, pentru marcarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni din comună, marcarea drumului, cât și montarea de limitatoare de viteză acolo unde se impune.
Textul integral:
Sesizare
Asociația „Împreună pentru Miroslava”, reprezentată de Grigorescu Lucian, în calitate de președinte, solicită Consiliului Județean Iași amplasarea de limitatoare de viteză, marcarea drumului corespunzător, cât și remarcarea trecerilor de pietoni pe DJ248A – Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti , în dreptul satelor: Miroslava, Valea Ursului și Vorovești, în mod special la intersecția, DJ248A cu drumurile comunale: Proselnici, Brătuleni și cu drumul care coboară spre satul Vorovești, aici se produc foarte des accidente rutiere, din cauză că se circulă cu viteză mare, cel mai recent accident s-a produs pe data de 8 aprilie 2021.
Atașăm și câteva fotografii din zona în care s-a produs accidentul.
Vă rog să dați curs și să soluționați solicitarea noastră în cel mai scurt timp, deoarece prin amplasarea de limitatoare de viteză și remarcarea trecerilor de pietoni coresponzător pe DJ248A Iaşi – Voineşti – Ţibăneşti se pot salva vieți omenești.